Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Baia

Certificat de căsătorie

Competenţa revine ofiţerului de stare civilă din cadrul Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi, iar ca urmare a intrării in vigoare a noului Cod Civil, prin excepție căsătoria poate fi încheiată la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor sau la o altă primărie, decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau își au reședință viitorii soți, cu aprobarea primarului unității administrativ - teritorială unde se încheie căsătoria.

Căsătoria se încheie în termen de 10 zile, în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria.
Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi, în scris, la Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primaria competentă unde urmează a se încheia căsătoria.

Actele necesare:

  1. actele de identitate ale viitorilor soţi, în original;
  2. certificatele de naştere în original, iar pentru cetăţenii străini – certificatele de naştere eliberate de autorităţile străine (originale), traduse şi legalizate;
  3. certificatele medicale privind starea de sănătate (prenupţiale), care sunt valabile 14 zile (de la data emiterii – până la data încheierii căsătoriei) şi trebuie să cuprindă menţiunea expresă că persoanele se pot sau nu căsători;
  4. dovada eliberată sau autentificată de misiunea diplomatică sau oficiul consular al ţării sale - în cazul viitorului soţ cetăţean străin - din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile de fond, cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei;
  5. declaraţie notarială pe propria răspundere din care să rezulte că viitorul soţ cetăţean străin sau apatrid, nu este căsătorit şi îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege, pentru încheierea căsătoriei în România

Alte acte, în original, copii traduse şi legalizate ori certificate de ofiţerul de stare civilă, după caz:

  • acte din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare;

  • aprobarea Preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea, pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de rudenie firească sau adopţie, în condiţiile prevăzute de lege;

  • avizul medical, dovada încuviinţării părinţilor ori, după caz, a tutorelui şi autorizarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tulcea, pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de vârstă, cu respectarea preved. Codului familiei;

  • aprobarea primarului, în cazul încheierii căsătoriei în afara sediului primăriei, dacă din motive temeinice unul dintre soţi se află în imposibilitatea de a se prezenta (bolnav nedeplasabil – cu dovada medicală), la cererea persoanei interesate;

  • încuviinţarea primarului pentru încheierea căsătoriei înainte de termenul de 10 zile, la cererea persoanei interesate;

  • autorizaţia traducătorului, în cazul căsătoriilor încheiate cu cetăţeni străini sau surdomuţi.

Important:

  1. Dacă ambii viitori soţi sunt cetăţeni străini sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, declaraţia de căsătorie se poate face la primăria localităţii în care aceştia se află temporar.

  2. În ziua oficierii căsătoriei este obligatorie prezenţa a 2 martori cu acte de identitate.

  3. La depunerea declaraţiei de căsătorie şi la încheierea căsătoriei între cetăţeni străini sau între aceştia şi cetăţeni români, dacă nu cunosc limba română, precum şi în cazul în care unul sau ambii viitori soţi sunt surdomuţi, se va folosi interpret autorizat, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.